Ateliere terapeutice

Daca vrei să-ți accesezi resursele pentru autovindecare, transformare, determinare înscrie-te la atelierele terapeutice și vei învăța despre:

Cum să ajungi la puterea interioară

Investigatiile despre succes sau fericire, implinire, liniste sufleteasca si prosperitate au specificat ca exista calitati umane deosebite care, stimulate si folosite, duc spre o implinire extraordinara. Aceste calitati pot fi insusite si puse in practica de catre oricine isi doreste cu adevarat sa obtina succesul in viata. Ciudat este că oamenii, deși află care este drumul spre fericire, se incapatinează sa faca lucrurile dupa capul lor - chiar daca asta inseamna esecul sigur- nu se supun regulilor pe care oamenii de succes le respecta și nu vor să-și descopere acele insusiri personale care le asigură prosperitatea.

Studiile în domeniul minții umane au demonstrat ca oamenii funcționează automat, fără să-și dea seama, dobândind, prin repetiție, anumite abilități. Prin urmare putem avea abilități pentru succes sau pentru autosabotare, putem trăii depresia, ezitarea, spaima și deznădejdea, dat fiind faptul că ne-am educat să simțim negativ, sau ne putem activa calitățile personale ca să experimentăm puterea interioară. În cadrul atelierelor terapeutice poți să-ți dai un restart, poți să capeți abilități care să-ți permită să te simți minunat, relaxat, încrezător și optimist, poți face transformări în obiceiurile tale subconștiente, astfel încât să îți poți schimba viața.

Puterea interioară înseamnă sa înveți cum să lucrezi cu subconștientul - acea parte a minții care deține resursele nebănuite și controlează toate funcțiile corpului.

Cum să te înțelegi cu propria minte

Dacă înțelegi cum funcționează mintea, poți să vezi că gândurile şi emoţiile sunt, la nivel microscopic, niște fenomene chimice sau electrice care au loc la nivelul neuronilor. Modul în care funcționează sistemul nervos este fascinant. Există substanţe („neuromediatorii”) care activează anumite căi de transmitere nervoasă şi stimulează anumite zone din creier. Neuromediatorii sunt extrem de necesari, deoarece prin intermediul lor zonele creierului se conectează între ele, iar informația se transportă, ca într-un computer, dintr-o parte în alta a sistemului nervos. Neurotransmițătorii - adrenalina, dopamina, serotonina, oxitocina, gaba, endorfinele- sunt substanțe care activează zone precise din creier. S-a observat că depresia, anxietatea sau atacurile de panică sunt strict legate de „cantitățile” din creier ale neurotransmițătorilor, care au un rol major în determinarea comportamentelor și a nevoilor emoționale.

Se știe că alimentația proastă, lipsa somnului, ritmul mult prea alert și lipsa exercițiului fizic din societatea modernă au dezechilibrat acest fin reglaj chimic al creierului, uneori este nevoie să ne maximizăm singuri resursele „chimice”.

În cadrul atelierelor terapeutice îți poți educa creierul să-ți ofere fericire prin ajustarea neurotransmițătorilor, pentru că chiar și fericirea are neurochimia ei. Fiecare zonă a creierului are o funcție precisă, asociată cu anumite stări emoționale şi reacţii complexe, iar tu vei învăța cum să-ți controlezi gândurile pentru a-ți schimba starea emoțională. Majoritatea problemelor sunt create de imaginație, prin urmare rezolvarea acestora se poate face accesând soluțiile imaginare, care schimba neurochimia.

Cum să te împaci cu trecutul

Știai că toate amintirile care-ți provoacă spaimă, durere, tristețe se manifestă la nesfârșit, pentru că tu nu vrei să renunți la ele? Amintirile negative bântuie mintea celui care le derulează la nesfârșit, cu aceeași intensitate, până când acestea i-au forma unui film horror ce crează stări emoționale de furie sau durere. Filmele mentale nu sunt neutre și nici nu se derulează gratis. Prețul se plătește prin intermediul senzațiilor și emoțiilor simțite în timpul vizionării. Tu știi ce preț plătești pentru scenariul tău?

Stările tale sunt determinate de modul în care îți controlezi mintea, corpul și emoțiile. Dacă vrei să fii un bun administrator de stare și să te împaci cu experiențele tale din trecut, este necesar să înveți cum să capeți abilități de manager al stărilor.

Cum să scapi de fobie și anxietate

Spaima cauzată de fobie apare brusc când ești în contact cu factorul declanșator ( lift, avion, înălțime, șarpe etc). Pașii care trebuie urmați pentru a învinge fobia sunt foarte simpli și duc exact în punctul în care frica dispare. Anxietatea, spre deosebire de fobie, actionează lent, construindu-se treptat în mintea umană, prin crearea unor imagini îngrozitoare, terifiante. Majoritatea oamenilor sunt speriați de ceea ce simte corpul lor în stare de anxietate, ca de exemplu nervozitatea stomacului, senzația de sofocare, nodul din gât și nu observă ce anume declanșează aceste stări de teamă.

Este lesne să fii tensionat când învârți în minte gânduri rele! La fel de ușor este să observi că mintea ta este flexibilă, că poți să-ți schimbi gândirea, că poți să deții controlul minții tale flexibile, al cărui unic proprietar ești chiar tu.

Cum să te vindeci de gândirea irațională

Cu toții am observat că emoţiile şi comportamentele nu sunt determinate de evenimentele de viaţă, ci de modul în care noi interpretăm aceste evenimente. Când le proiectezi iraţional, catastrofic, atunci simți emoţii disfuncţionale de tip depresiv, anxios și manifești comportamente dezadaptative. Când le interpretezi raţional, comportamentul tău este tolerant, flexibil, adaptativ.

Gândurile negre declansează stări de rău și întunecă rațiunea. Dacă îți imaginezi că ești deprimat, că te simți singur, abandonat, atunci vei trăi starea de nefericire pe care o creezi în propriul tău film. Emoţiile funcţionale şi comportamentele adaptative generează autonomia ta şi sunt asociate cu o calitate crescută a vieţii şi cu o funcţionare socială adecvată. Dacă ai o gândire irațională și vrei să schimbi ceva, poți să înveți cum să întrerupi aceste paternuri. Uneori este necesar de foarte puțin efort, pentru a prelua controlul.

Cum să fii un părinte competent

Stiai că fericirea copilului tău depinde si de tine? Orice părinte își dorește să aibă un copil împlinit și fericit. Nu toți copii sunt împliniți, dar ar putea să fie. De aceea este important să descoperi toate obstacolele în calea împlinirii. Uneori este vorba despre un aspect evident ( o prea mare timiditate, o dorință de perfectiune, un caracter anxios), alteori cauza este mai greu de descoperit.

Ce este de fapt fericirea copilului tău? Reușita școlară, reușita socială, capacitatea de a-i domina pe ceilalți, buna dispoziție, optimismul? Clar, fericirea ta are mare legătură cu împlinirea copilului, de aceea toti ne dorim copii împliniți, iar pentru acest lucru suntem pregătiți să dobândim mai multe cunoștințe, să ne confruntăm cu mult mai multe obstacole.

În cadrul atelierelor poți să depistezi obstacolele legate de împlinire și să descoperi resurse uriașe prin intermediul cărora să îți consolidezi relația cu copilul tău, să ai dialoguri mai tandre, dar totuși ferme, să fii mai permisiv dar totodată obiectiv, să fii critic, dar totodată protector, să-i dai libertate, dar totuți, să fii în control.

Cum să scapi de o relație toxică

Cu toții stim că omul învată repede cum să se îndrăgostească, dar nu acceptă să se dez-îndrăgostească. Este foarte important să fii iubit și să iubești, dar și mai important este ca atunci când te simți vlăguit de partener, să ai puterea să rupi relația. La fel de important este să faci diferența dintre ceea ce crezi că te împlinește - eventual chiar ideea de a avea o relație cu un partener dificil, narcisist, agresor, imatur emoțional - și ceea ce te împlinește cu adevărat.

O relație sănătoasă permite ambilor parteneri să fie puternici, pentru că cei doi construiesc un parteneriat bazat pe iubire, pasiune și plăcere. O relație toxică este cea în care partenerii sunt codependenți, se agresează, se condiționează sau hărtuiesc până ajung, încetul cu încetul, să se distrugă reciproc. Dacă trăiești senzația asta, înseamnă că ai atins un prag, dar nu știi cum să-l treci. Îți recomand să începi prin a te decide dacă vrei sau nu să renunți la condiția ta de victimă, ca apoi să înveți cum să-ți construiești o bună strategie prin care să-ți recapeți starea de bine.

Cum ajungi acolo unde-ți dorești

Fericirea are mai multe componente. Pentru a fi mulțumit de viața ta trebuie să ai bani, să te distrezi cu prietenii, să faci sex de calitate, să călătorești, să ai familie, poziție socială. Capacitatea de a te motiva să ajungi unde-ți dorești și să obții ceea ce te face fericit este o abilitate folositoare. Toată lumea vrea să câștige mai mulți bani, prin urmare și tu dorești asta. Cu toate că oportunitățile sunt nelimitate, în mod sigur nu le observi, pentru că nu crezi în ele. Însă, dacă-ți schimbi crezurile ai să înțelegi cât de puțin efort este necesar pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus.

Pentru început este necesar să înveți cum să te placi pe tine însuți, cum să îmbunătățești modul în care te simți în prezența celorlalți, cum să îți achiți obligațiile, cum să faci bani, cum să ai relații bune, cum să flirtezi, cum să petreci timp cu familia și altele. Pentru unele dintre aceste obiective nu trebuie motivație, ci doar pricepere. Pentru altele însă, este necesar să te decizi dacă vrei schimbarea. Strategii există pentru toate, trebuie doar să le probezi.

Mă poți contacta completând formularul de pe această pagină sau prin email, la adresa Bucuresti, Grozăvești sau, sună la numărul de telefon 0724.561.396.

Sedințele de consiliere se pot desfășura fizic, la cabinet sau online, pe Zoom sau WhatsApp.