Alegerea unei cariere este una din cele mai dificile și mai importante decizii din viață. De aceea acest serviciu se adresează tuturor celor care au nevoie de claritate cu privire la traseul educațional sau profesional, studenților, masteranzilor, absolvenților care își doresc să aleagă cel mai potrivit job și care își propun să-și construiască o candidatură puternică pe piața muncii, persoanelor care au nevoie de suport specializat în alegerea locului de muncă, celor care își doresc reconversie profesională, managerilor și specialiștilor din orice domeniu de activitate și celor care vor să-și mărească profitul financiar.


Planul de consiliere în carieră este personalizat în funcție de nevoile tale specifice, de obiectivele pe care intenționezi să le atingi. Procesul, de scurtă durată, are o structura foarte clară ce vizează educarea celor cinci domenii de competență: cunoașterea de sine, informații ocupaționale, luarea deciziei, planificarea și rezolvarea de probleme. Sunt alături de tine pentru a te susține să îți clarifici obiectivele, să îți identifici misiunea, să-ți elimini blocajele și să-ți activezi acele resurse care-ți vor oferi satisfacție profesională.
Mă poți contacta completând formularul de pe această pagină sau prin email, la adresa Bucuresti, Grozăvești sau, sună la numărul de telefon 0724.561.396
Sedințele de consiliere se pot desfășura fizic, la cabinet sau online, pe Zoom sau WhatsApp.