Abilitățile transferabile fac referire la cunoașterea mediului economic, a mediului de afaceri și a pieței muncii, capacitatea de autoevaluare și de autocunoaștere, în termeni de descriere a
competențelor personale dobândite în contexte de educație formale, informale și non-formale și înțelegerea sistemului educațional și de formare profesională, precum și a sistemului de calificări existente.
Există patru mari categorii de abilități transferabile, descrise în continuare, după cum urmează:
1. Capacitatea de a lucra cu oamenii;
2. Abilitățile de comunicare;
3. Abilitățile de (auto)organizare;
4. Abilitățile/aptitudinile intelectuale.
Capacitatea de a lucra cu oamenii include:
- Lucrul în echipă. În practica de zi cu zi, lucrul în echipă nu implică doar colectarea, transmiterea și utilizarea informațiilor, ci și sprijinirea fiecărui membru al echipei, relațiile care se dezvoltă între ei (de colaborare sau competiție), construirea unor proiecte bazate pe idei comune; luarea unor decizii de grup, dar cel mai important: subordonarea ambițiilor personale și a propriului interes în favoarea echipei, în ansamblu.
- Comunicarea verbală. Comunicarea intervine în toate tipurile de activități, inclusiv la nivel organizațional. Comunicarea verbală, cea mai frecvent utilizată, presupune abilitatea persoanei de a-și susține propriile opinii, de a le argumenta clar și coerent, într-un registru vocal potrivit contextului.
- Persuasiunea. Aceasta se referă la capacitatea unei persoane de a convinge oamenii să creadă, să susțină sau să facă lucruri cu care inițial nu erau de acord sau în privința cărora aveau îndoieli. În general, schimbarea atitudinii celorlalți se datorează unui proces de negociere logic și subtil, în funcție de nivelul interlocutorilor. Capacitatea de a-i influența pe ceilalți este esențială pentru anumite categorii de profesii, de exemplu, din domeniul vânzărilor, publicității, dezvoltării/promovării de produse noi, strângerii de fonduri etc.
- Rezolvarea conflictelor. Abilitatea de a rezolva conflicte sau situații-problemă este una foarte importantă în orice context (școlar, familial, profesional, social etc.). Presupune ca persoana respectivă să simtă pulsul negativ al situației, să anticipeze evoluția problemei, să aplaneze conflictul etc.
- Empatia. Luată ca atare, această trăsătură definește considerația pe care o arătăm celorlalți, grija manifestată pentru a-i înțelege, a le respecta deciziile chiar și când nu suntem de acord cu ele, toleranța în raport cu diversitatea nevoilor manifestate de oameni.
Abilitățile de comunicare se referă la:
- Scris. Capacitatea unei persoane de a elabora un text corect gramatical, logic și fluent, prezentând în același timp și informații concrete. Este important ca fiecare persoană să se poată exprima în scris, structurând ideile și argumentele și, mai ales, să le transmită într-o formă adecvată capacității de înțelegere a cititorului căruia îi este destinat.
- Prezentarea. Pregătirea unei prezentări publice, indiferent de mărimea audienței, solicită capacitatea unei persoane de a structura un conținut în raport cu obiectivele/tema stabilite(ă), cu timpul alocat și cu nivelul de înțelegere al audienței. Aceasta constituie, probabil, una dintre cele mai slab reprezentate și exersate abilități transferabile ale unui elev, de aceea și numărul sporit de ateliere de lucru care oferă oportunități pentru a dezvolta vorbitul în public, necesar în contexte din ce în ce mai diferite. Prezentarea impune adesea și utilizarea echipamentelor audio-vizuale.
- Utilizarea computerului. Această abilitate este foarte apreciată, mai ales, pe piața muncii. Majoritatea angajatorilor se așteaptă ca tinerii absolvenți să dețină competențe digitale.
Abilitățile de organizare și de autoorganizare sunt convertite în calități personale care descriu profilul unui tânăr pe care te poți baza, care poate lucra sub presiunea timpului, a oamenilor sau a altor factori perturbatori, care își poate planifica în mod corect acțiunile și își poate gestiona eficient resursele de care dispune, asumându-și responsabilitatea care derivă din toate acestea.
- Încrederea. În general, nu există prea multe situații sau medii de viață în care această calitate să nu fie cerută și, mai ales, apreciată. La fel procedează și angajatorii pe piața muncii. Indiferent că sunt profesori, colegi sau angajatori, tuturor le place să lucreze cu persoane demne de încredere, care își asumă responsabilitatea acțiunilor, a termenelor și a calității rezultatelor. Nu în ultimul rând, contează încrederea de sine.
- Acțiunea sub stres. Se întâmplă ca, activitățile derulate să ne aducă și în situația de a lucra sub presiune. Toți oamenii experimentează aceste situații stresante încă din școală și se stie că, pentru a rezista pe termen lung, trebuie să-ți dezvolți propriile mecanisme de rezistență la stres.
- Planificarea sarcinilor. Planificarea reprezintă o abilitate-cheie care presupune conceperea unui program în detaliu și stabilirea priorităților, implicarea anumitor persoane, gestionarea resurselor și stabilirea unor termene realiste.
- Flexibilitatea. Pentru a reuși să se adapteze, o persoană trebuie să manifeste flexibilitate. Flexibilitatea este un factor cheie al integrării atât din punct de vedere academic, cât și social.
- Orientarea pe baza obiectivelor și a sarcinii de lucru pentru îndeplinirea lor și pentru dezvoltarea personală. Concentrarea și perseverența în procesul de urmărire a obiectivelor de învățare, sau de dezvoltare personală și/sau profesională constituie un atribut necesar în profilul de personalitate al celor determinați să reușească în viață.
Aptitudinile/abilitățile intelectuale vin să întregească tabloul dezvoltării unei persoane, de la etapa pregătirii lui academice ca licean până la momentul absolvirii, al trecerii de la liceu către universitate, sau către piața muncii.
- Învățarea ca aptitudine nu înseamnă doar acumularea unor informații, absolvirea unor cursuri sau citirea unor cărți. Învățarea înseamnă, în primul rând, capacitatea omului de a-și identifica nevoile de învățare care apar în viață, în tranziția de la un nivel educațional la altul, sau de la o profesie la alta.
- Rezolvarea situațiilor-problemă. Rezolvarea unei situații-problemă are două etape: analiza și soluționarea propriu-zisă. Analiza include toate acele operații pregătitoare pentru găsirea celei mai potrivite soluții: identificarea situației/sarcinii/problemei, discutarea fiecărui aspect al acesteia, studierea relațiilor dintre elemente și identificarea cauzei care a generat situația problematică respectivă. La rândul său, soluționarea presupune generarea unor alternative și aplicarea unor strategii pentru remedierea situației.
- Conceptualizarea vizează acumularea și procesarea informațiilor pentru a descoperi noi concepte sau pentru a genera noi perspective de abordare a lucrurilor, proceselor sau fenomenelor. Este o capacitate extrem de necesară pentru domeniile de cercetare științifică.
- Luarea deciziei, ca abilitate-cheie se bazează pe evaluări premergătoare, analize de opțiuni și scenarii de implementare a unor soluții diferite. În acest mod, se poate ajunge la concluzii/judecăți de valoare raționale în urma unei analize.
- Creativitatea reprezintă un ingredient obligatoriu pentru orice proces de construcție sau de extindere a abordării unor idei deja existente.
